Iubire si atat...- compunere

"Cu fiecare zi ce trece ma gandesc din ce in ce mai mult la el. Parca il simt langa mine la fiecare pas, parca el ar fi centrul universului meu imaginar, motivul existentei mele. El in schimb pare chinuit, mai mult de doua cuvinte nu spune atunci cand ne intalnim si ochii lui sunt tot mai abatuti. De cand l-am intalnit viata mea a inceput sa straluceasca. Vad doar multe culori si doar partea pozitiva a lucrurilor. M-am indragostit? Nu se poate! Eu nu fac asta niciodata fara sa cunosc persoana in cauza. Sau poate sunt doar curioasa ce ascunde sub chipul perfect?! Poate ca doar misterul ma atrage la el..." Asa incepe fiecare pagina din jurnalul meu, incertiutudine, nesiguranta si iubire, iubire si atat! Trebuie sa incerc sa vorbesc cu el. Sa-l fac sa marturiseasca ce are de gand si sa-l descifrez. Dar mi-e teama! Nu stiu de ce. De faptul ca nu o sa-l mai iubesc dupa aceea sau de faptul ca ma va ignora complet dupa? Am plecat abatuta la scoala, desigur gandindu-ma la el, la albastrul cenusiu din ochii lui si la profunzimea buzelor lui pline. Iar am ajuns prea devreme si trebuie sa astept. Ma asez sub copacul din spatele scolii, pe iarba proaspata si frumos mirositoare si privesc spre cerul limpede. Langa mine simt cum cineva paseste incet, cu grija sa nu ma sperie. Nu ma obosesc sa privesc la persoana care tocmai s-a asezat langa mine, dar o voce cristalina ma trezeste din vis afirmand incet: -Ce frumos este cerul astazi! Intorc privirea si vad in sfarsit iubirea. Parca nu mai sunt de folos cuvintele. Inima imi bate cu putere, iar ritmul ei este ca al unei piese muzicale cunoscute dar al carei nume nu-mi trece prin minte acum! Fata lui se apropie de a mea si isi zdrobeste buzele de ale mele. Ma simt in al 9-lea cer. Clipa a durat mult si putin in acelasi timp. Cand s-a sfarsit i-am zis: -Si tu simti acelasi lucru? Dar nu am apucat sa termin intrebarea. Si-a pus degetul pe buzele mele si in ochi i se citea raspunsul: "Da!"